Costa Rica

23 aprilie 2008

 

 

Dupa 4 zile petrecute in Littleton, Colorado, iata-ma in sfirsit aici, la capatul lumii, facind cea mai mare schimbare din viata mea. Nu prea realizez ce mi se intimpla, dar imi place J

Experienta Americana a fost una interesanta, dar nu cred ca una relevanta pentru ceea ce inseamna acea tara. Am stat intr-un orasel de munte, de linga Denver. Peisajele sint incredibile, orasul foarte curat, ingrijit, pus la punct si functioneaza ca un ceas bine uns. E insa lipsit de viata, personalitate si orice farmec. Am calatorit mult ca sa vedem locuri ceva mai interesante……Estes Park, un alt orasel mic, un pic mai animat, cind am ajuns noi. Vremea era frumoasa si cred ca multa lume venise, ca si noi de departe sa vada locul acela. Drumul pina acolo a fost frumos, iar muntii cu virfurile inca albe, se desfasurau in fata noastra in toata splendoarea lor.

Glenwood Springs, o statiune in drum spre Aspen, aduna destul de multa lume in week-end pentru ca in afara de pirtiile de schi are si un complex de bai termale. Nu stiu insa daca toata lumea a facut pina acolo 250 de km sa stea citeva ore la balaceala. Oricum distantele sint cele care pe mine m-au naucit. Se strabat in intervale de timp relative mici, pentru ca soselele sint impecabile, dar chiar si asa……Si inca ceva ce m-a surprins: oamenii astia nu merg pe jos. In schimb o forfota pe autostrazi si sosele de legatura.

Oameni politicosi, zimbitori, dar distanti si necomunicativi……fete fara expresie, priviri concentrate la condus, la converstatia telefonica ce se desfasoara in trafic si ……..atit.

Prietenii mei s-au obsinuit, si sint convinsa ca le place aceasta viata.

Si dupa toate acestea, am plecat in dimineata asta spre tarisoara asta. Am aterizat pe un aeroport destul de mic, dar plin de viata, Nu ca cele din America erau pustii, dar aici toate chioscurile cu produse artizanale, cafea si ciocolata, care te intimpina chiar la iesirea din avion si intri in aeroport, dau un aer aparte acelui loc.

Oameni cu expresii diverse pe fata. Unii zimbareti si prietenosi, altii sictiriti si fara chef, te intimpina pe aeroport. Chiar daca pe aeroporturile din State totul era organizat, semnalizat impecabil, mie tot mai mult mi-a placut cind am aterizat in Costa Rica.

San Jose nu e foarte mare, dar e aglomerat ca orice capitala. Taxiul care m-a adus la hotel, s-a oprit de citeva ori din cauza traficului, pe autorstrada care ducea in oras. Pe marginea drumului am vazut cei mai mari ficusi de pina acum.

Am ajuns la hotel, care este amplasat intr-o zona centrala, dar pe niste stradute laturalnice. Nu e zona cea mai pitoreasca din oras, sint convinsa. Are aspectul de bazaar ieftin si aglomerat, dar la 7 blocuri mai incolo ajungi imediat la principala artera pietonala.

Eu am iesit in oras pe la ora 4, si strazile erau ca un furnicar. Lume de toate culorile, misuna pe strazi. A fost destul de mare pentru mine, socul de la pustietatea acea la strazile ticsite de oameni.

 

Samara, 25 aprilie 2008

 

Inceputul nu prea imi pare promitator. E foarte cald, am destul de mult de mers pina sa ajung in oras, dar e ceva care imi place. Seamana destul de mult cu ceea ce este 2Mai. Diferenta consta in faptul ca la noi terenurile, casele, hotelurile sint detinute de bucuresteni, iar aici de americani…….si inca ceva e mult mai ieftin aici decit e la noi.

Ieri i-am cunoscut pe ceilalti voluntari. Nu prea stiu ce impresie sa imi fac. E un cuplu de americani, care e ok, dar destuli de aroganti si foarte plini de ei. Mai sint 2 persoane, pe care le-am vazut numai citeva minute pentru ca plecau nu stiu pe unde. Mai e englezoaica care locuieste cu mine la Dona Sinay. Am reale probleme sa o inteleg ce spune. Vorbeste ingrozitor, si la fel de ingrozitor e si felul ei in care pronunta cuvintele, din virful buzelor.

Samara 27 aprilie 2008

 

 

Pe zi ce trece incerc sa ma acomodez aici. Sint momente in care imi place foarte mult, dar din pacate, am problema destul de mare cu cei de aici, adica cu ceilalti voluntari. Nu prea reusesc sa comunic cu ei. Poate e vina mea, dar mi se par reci si distanti, politicosi, dar atit. Singura cu care am putut sa vorbesc sincer, este Yvette, care este o olandeza haioasa si foarte de treaba.

Stie tot ce se intimpla pe aici si ma tine si pe mine la curent. Sint tare ciudati oamenii astia.

Asa cum  ma si asteptam lucrurile stau un pic diferit de cum sint prezentate pe site. Sint tot felul de reguli si aici, evident pentru a reduce costurile. Si din acest motiv, chiar daca optezi pentru a locui la familii acasa, nu prea tin cont de asta, decit daca dormitorul lor este plin. Iar plin inseamna 8 oameni intr-un spatiu de max 100 mp. Bucatarie comuna, baie la fel, o veranda care este destul de neincapatoare pentru toti, si cam atit. Eu, care mai stau inca la Mama Sinay, sint privilegiata, avind propria mea camera, baie si chiar o bucatarie mica.

Camera e mare, cu un pat imens in mijloc si inca unul mai mic de o persoana, pe care il folosesc pe post de dulap, pentru ca de asa ceva nu prea am, cam calduroasa, din pacate, dar e imensa in comparatie cu  casa in care stau ceilalti.

O sa incerc maine sa vad daca am cum sa aranjez lucrurile in asa fel incit sa ramin aici. Se pare ca nu prea am mari sanse pentru ce e batalie. Trebuie sa trimit un mail in care sa solicit asta si vad ce-o fi.

Ieri a fost o zi foarte interesanta, pe care am petrecut-o la scoala unde voi invata spaniola. Femeile din Samara si din imprejurimi au organizat o intilnire, iar noi am fost rugati sa avem grija de copiii lor. Se pare ca se intimpla asta cam in fiecare luna, ultima simbata din luna. A fost destul fain, sa vezi toti kinderii cum alergau in gradina, iar  noi incercam sa le distragem atentia sa nu mearga acolo unde erau mamele lor. Am cumparat paste fainoase avind diferite forme si muesli de diferite culori cu care i-am pus sa faca tot felul de desene. Din pacate nu a tinut prea mult, pentru ca fiind destul de mici, s-au plictisit cam repede. Dupa care au inceput din nou sa alerge. Am jucat apoi cu ei tot felul de jocuri prin gradina, dar si de astea s-au plictisit. Dupa 2 ore si jumatate s-a terminat intilnirea si am plecat si noi de acolo. Stiam de la inceput ca va dura cam 2 ore aceasta intilnire,  dar dupa ce au trecut cele 2 ore , americanii au inceput sa se agite, pentru ca ei nu au de gind sa stea mai mult de 2 ore si alte comentarii de felul asta. E interesant sa vezi cit de importanta este pentru ei ora. Desi sintem cu totii cam intr-un fel de vacanta, si mai ales pentru ca ieri a fost simbata, ma asteptam sa fie mai relaxati. Nu stiu daca este vorba numai despre oamenii astia, sau daca toti sint la fel…..

Dupa aceasta actiune am fost la plaja cu Yvette, cu care am povestit si cu care evident i-am birfit pe americaniJ

Seara am iesit intr-un bar, ciudat, se pare ca e cel mai frecventat, in care am am jucat cu niste elvetieni de 15-16 ani si inca 1 olandeza in afara de Yvette, un joc cu zaruri, care habar nu am cum se cheama si pe care din greseala l-am cistigat….Dupa care am baut o bere locala, pe numele ei Imperial si am plecat acasa. Din pacate nu am mai putut folosi bicicleta cu care venisem pentru ca facusem pana L Se pare ca in locul in care ne-am lasat bicicletele erau niste cioburi sau ceva de genul asta, iar eu foarte atenta asa, de felul meu….Oricum era cam bezna.

Sint inca la inceputurile folosirii acestui mijloc de transport, care incepe sa imi placa din ce in ce mai mult. Nu ma descurc eu cine stie ce, dar reusesc sa imi fac treaba cu ea si e ok.

Asadar ieri ne-am intors pe jos cu bicicletele pe linga noi. Yvette s-a sacrificat si ea si a venit cu mine, iar mai tirziu ne-a ajuns din urma si unul din americani care a fost cu noi, care spre surprinderea mea a mers si el cu noi…….asta chiar a fost uimitor. Nu ma asteptam. E drept ca era 12 noaptea, dar parea destul de ok.

Cind am ajuns acasa la Mama Sinay era poarta incuiata si nici un semn ca ar fi cineva treaz care sa ma auda si sa imi deschidaJ Am inceput sa o strig timid pe Mama Sinay, dar nimic. Intre timp cainii incepusera sa latre si spre bucuria mea au trezit-o pe Marrisa, care doarme in camera din fata, si care bodoganing mi-a deschis. Deja ma gindeam cum o sa sar gardul ca sa ajung in camera mea. N-a fost cazul, spre bucuria mea.

 

Azi m-am trezit destul de devreme si am mincat aici la Mama Sinay, care in mod normal nu ne pregateste masa decit in timpul saptaminii, dar pentru ca e foarte de treaba, mi-a dat micul dejun si simbata si duminica. A trecut si Yvette pe la mine si am invitat-o si pe ea la masa. Dupa care am mers amindoua in oras.

Am mai povestit un pic, i-am mai birfit pe americani, inca un pic dupa care eu m-am dus impreuna cu Juan si Rachelle la scoala din San Fernando. Asta e o asezare cam la 5 km de Samara. E un sat destul de sarac, din cite am reusit eu sa vad, si la scoala locala a predat Rachelle engleza timp de 3 luni de zile. Noi ne-am dus azi pentru o actiune de stringere de foduri. E vorba despre un proiect care are ca scop reciclarea gunoaielor din sat. Actiunea a constat in organizarea unui joc de bingo in cladirea scolii de acolo. Au venit cam 40 de persoane, din care jumatate cred ca erau copiii din sat. A fost foarte interesant, pentru ca in loc de creioane cu care se marcheaza numerele cistigatoare sau stampilele care se aplica pe cartoanele de bingo (nu prea stiu eu cum se joaca si care sint ustensilele care se folosesc) noi am folosit boabe de porumbJ

A fost foarte fain. De data asta nu am mai cistigat, dar a fost haios. Pe Rachelle si pe Juan ii stiau toti, si veneau la ei. Au venit si la mine si cu spaniola mea saraca am reusit sa comunicam un pic. Aveau si de mincare acolo. Foarte buna si gustoasa, dar conditiile in care maninca oamenii aia acolo, m-au facut la inceput, sclifosita cum sint, sa refuz destul de multe. Am ajuns acolo, iar pe drum si Rachelle si Juan imi povesteau despre inghetata minunata pe care o au de obicei acolo. Si mi-am zis sa o incerc si eu. Dintr-un frigider vechi si vai de capul lui mi-a dat Juan o punga mica de plastic plina cu o chestie avind o culoare indoielnica si spunindu-mi ca este inghetata de banane…ok am luat-o ca nu fac fitze si l-am asteptat pe el sa vad cum o maninca. A spart punga cu dintii intr-un colt dupa care a inceput sa suga continutul. Am facut si eu la fel…..Gustul ca si culoarea era destul de ciudat, iar faptul ca puneam gura pe punga aia, care Dumnezeu stie pe unde a fost, mi-a taiat tot elanul. Am intrebat-o pe Rachelle daca n-o vrea ea, pentru mie mi se pare prea dulce. A luat-o fara sa comenteze prea mult si a mincat-o fara prea multe figuriJ

Intr-o pauza de bingo toti s-au dus sa manince intr-una din cele 2 sali pe care le are scoala. Mirosea atit de bine incit n-am rezistat si mi-am luat si eu ceva de mincare. Foarte buna mincarea, mai ales daca o maninci cu mina pentru ca tacimuri nu prea erau pe acoloJ

Dupa ce s-a terminat jocul am trecut pe la casa in care a stat Rachelle, ca sa isi ia bagajele de acolo, dupa care o vecina de-a ei ne-a dat o punga cu niste fructe mici portocalii, nances ( cel putin asa am inteles eu ca se cheama). Nu prea am fost foarte incintata de ele, desi la inceput mi s-a parut bun gustul. Nici ceilalti doi nu prea s-au dat in vint dupa ele asa ca le-am dat si eu celor 2 americani care ne-au dus cu masina inapoi spre Samara. Am facut autostopul si la dus si la intors din San Fernando. E un sport foarte practicat aici. Nu prea sint mare fan si singura nu prea cred ca o sa fac asta.

Ne-am intors inapoi in Samara, dupa 3 ore petrecute pentru o cauza nobilaJ

Maine se pare ca intru deja in paine, pentru ca tocmai in ziua in care am ajuns eu in Samara, s-a terminat greva profesorilor care a durat o luna! Si din acest motiv maine au nevoie de cit mai multi voluntari la scoala. Initial era vorba sa incep saptamina asta cu orele de spaniola, dar, cum aici tot ce se intimpla este, cum spune costa ricanul ( asa numit si tico) mas o menos neprevazut, voi incepe maine dupa amiaza ( spre seara) cursurile la scoala din El Torrito, undeva pe linga Samara. Nu pot sa spun ca sint foarte nerabdatoare sa ma duc la scoala, pentru nu stiu cum o sa ma descurc cu spaniola.  Aici acasa, ca sa spun buna dimineata si sa cer o cana de cafea, se pare ca stiu sufficient, dar acolo e cu totul altceva.

Am inceput chiar sa o inteleg pe Mama Sinay, care vorbeste atit de repede ca trebuie sa ma concentrez foarte tare ca sa inteleg cele 5-6 cuvinteJ

 

 

29 aprilie 2008

 

Nu prea am reusit sa rezolv mare lucru cu cazarea. M-am mutat in casa in care stau si ceilalti. Nu e foarte rau, dar nici nu se compara cu camera mea de dincolo. Incerc sa interactionez cu cei de aici, dar nu prea ma trage ata. Sint intr-o faza in care nu prea am chef de lume. Poate pentru ca sint linga mare si dorinta mea de comunicare nu prea se manifesta. Trebuie sa recunosc faptul si ca nu prea am chef de scoala. Mi-as dori sa fiu lasata in pace si a ma duc la plaja si sa citesc. E cam imposibil aici, pentru ca nu pentru asta am venit.

Azi am fost prima data la scoala. E vorba insa de o scoala privata cu copii mici de pina la 4 ani. A fost destul de interesant. Am stat 4 ore si ceva, timp in care cei 7 copii citi sint ei de toti, au cintat, au dansat, au colorat etc….Nu credeam ca e atit de extenuant sa stai cu 7 prunci nici macar nu am fost singura. Am fost impreuna cu Zoe, o australianca. Din fericire ea si-a amintit citeva cintecele din copilaria ei si a reusit sa le atraga atentia copiilor pentru 30 de secunde!!!!

Pe la 11.30 au venit parintii sa ii ia. Dintre cei 7 copii, patru cred, ca sint ai unor familii de francezi si australieni iar ceilalti 3 sint copii, sustinuti material de celelalte familii.

Ce se vrea de la noi este sa vorbim cu ei engleza si chiar daca nu inteleg ideea e sa auda tot timpul vorbindu-se engleza.

Saptamina viitoare o sa incep cursurile de spaniola timp in care cred ca o sa ma duc si la aceasta gradinita. Intre timp cred ca ar mai avea nevoie de noi si in alte locuri unde sint copii mai neajutorati.

 

 

30 Aprilie

Prima ploaieJ A inceput pe la ora 4 si ceva dupa amiaza, iar acum, la 6.30 inca nu s-a oprit.

E un motiv de bucurie pentru ca aerul era deja inrespirabil si era cumplit de cald….E prima mea ploaie de cind am venit aici si sint foarte curioasa cam cit o sa durezeJ

Dimineata am fost la  copiii mei cei mici si vorbitori de toate limbile pamintului, unii dintre ei. Ieri mi s-au parut cele 4 ore interminabile……Sint ca argintul viu si desi sint doar 7, si noi am fost 3, adica 2 voluntari si educatoarea lor, eu eram cam varza la sfirsitul celor 4 ore.

Ieri a plins doar una dintre fetite si mama ei a stat undeva ascunsa si de fiecare data cind incepea sa plinga mai tare aparea si o calma. Se pare ca nu se simtea prea bine si azi nu a mai venit. Insa azi o asta fetita a inceput sa plinga de dimineata de cind a adus-o tatal ei si nu prea s-a oprit decit dupa vreo 2 ore si ceva……N-a fost prea placut, dar intr-un final s-a opritJ

Dupa scoala am fost sa imi iau bicicleta, care evident ca nu venise si dupa ce l-am deranjat pe Kevin de la masa, mi-a explicat ca o sa soseasca bicileta mea de abia azi la ora 5.30 si pentru ca maine e 1 Mai si nu se lucreaza, nu poate sa mi-o dea decit vineri, daaaar, pina atunci mi-a dat o alta bicicleta pe care s-o pot folosi pina soseste a mea…… Distanta pe care o am de parcurs in fiecare zi nu e foarte mare, dar este foarte cald si fara bicicleta este cam complica

De la 4 m-am dus la biblioteca de la Intercultura. Acolo avem program de 2 ore. Sa deschidem biblioteca si in cazul in care ar fi cineva interesat sa citeasca…..ei bine, sa le oferim aceasta posibilitate. Cind zic biblioteca ma refer la o camaruta de 4 m patrati cu maxim 300 de carti. Multe dintre ele donate de catre turistii amatori de lectura, care le parasesc acolo, ca sa nu le mai care dupa ei. In felul asta gasesti acolo o gramada de carti in engleza, care mai de care mai ciudate, carti in germana ( sint destul de multi turisti vorbitori de aceasta limba) olandeza, franceza si voi lasa si eu o carte acolo, poate cineva, cindva, vorbind limba asta, va trece pe acolo si sa aibe ce citiJ

Cit eram la biblioteca a inceput ploaiaJ Si ma gindeam ca o sa ploua un pic si pina o sa plec o sa stea…..ei bine, nici acum dupa 3 ore, nu prea a stat. A fost ciudat pentru mine, sa vin pe bicicleta pina aici. Nu vedeam nimic pentru ca ochelarii erau plini de apa. Se intuneca, gropile din sosea pe care le vedeam pina cum, erau pline cu apa si era si destul de intuneric si ploua destul de tare……..Tuna si fulgera de se lumina soseaua si mai vedeam si eu cite ceva…..Oricum am ajuns cu bine acasa, unde lumea isi facuse griji din cauza mea, pentru ca nu stiau unde sint…..

 Acum sint toti afara pe terasa si Marissa tine ora de aerobic aici, pentru ca ploua prea tare afara ca sa mearga la Intercultura, unde au loc de obicei aceste ore de aerobic.

M-au invitat si pe mine, si i-am refuzat politicos, pentru ca pentru mine sa fac drumul din Samara acasa, cam de 3-4 ori pe zi, e inca destul de extenuant….Iar oamenii astia aici, din cite vad eu nu glumesc……Am scaldat-o si le-am spus ca voi veni data viitoare…..

Maine 1 Mai si e liber si aici…….Si cu tot oceanul asta de aici, care este absolut superb, imi lipseste marea meaJ L

Nu stiu care e programul de maine, dar cred ca e de voie.Vineri ma duc iar la scoala, dupa care cred ca o sa imi fac ceva planuri pentru week-end. 3 din fete pleaca in intr-o excursie mai lunga si nu prea stiu cind se intorc. Eu luni de dimineata la 7 tre sa fiu la cursurile de spaniola si ele nu stiu inca daca se intorc duminica sau luni. Asa ca week-endul asta o sa stau cuminte in jurul casei. Poate ma duc la Nocoya sa vad si un alt oras costa RicanJ

 

 

 

1 Mai – Copacul pe acoperisul fierbinte

 

Sezonul verde a inceput ieri cu o ploaie sanatoasa si cu un copac pe acoperisul casei in care locuim. Nu eram acasa decit fetele si stateam la povesti pe terasa cind dintr-o data s-a auzit o paraitura si un uruit care se apropia de noi. Am zbughit-o toate in casa si cind zgomotul a incetat am iesit timide sa vedem ce s-a intimplat. Mare lucru nu prea am vazut pentru ca era bezna. Intre timp venisera si baietii si au inceput to felul de comentarii. Poze, presupuneri etc.

Juan nu era cu noi si toata lumea a inceput sa-l sune. Stateam asa si ma intrebam ce ar fi putut sa faca el, la ora aia (9.30 seara) cu un ditamai copacu??? Nu conteaza, cert este ca l-au sunat pina a venit omul ala intr-un suflet la noi. Ca sa ce??? Eram toti ok. Da copacul cazuse pe acoperis,  si i-a stricat tigla, sau ce-o fi aia. Nu se gaurise ca sa ploua inauntru, nu patise nimeni nimic, dar s-au facut o sumedenie de poze, lumea nu mai putea sa mearga la culcare ca nu cumva sa se trezeasca peste noapte cu toata padurea prbusita peste ei. Eu nu spun ca ce s-a intimplat e lipsit de importanta sau ca nu se putea intimpla ceva grav, dar de la asta pina la a face scenari terifiante e totusi o mare diferenta. Mi-e mi s-a spus ca am vazut prea multe filme la viata mea, dar in situatia asta cred ca am reactionat rezonabil……

Dupa ploaie si dupa acel copac au inceput sa apare crabii si viespileJ Crabii sint mici, cu piciorusele portocalii si pe carapace au niste pete violet, deci draguti pina acum, dar sint o multime……Daca uitam usa la casa deschisa intra peste tot. Adineauri am scos unul din camera in care dorm……Oricum e mai bine, cred,  decit cu scorpionii……. Am mai gasit unul azi. Noroc ca era mama Sinay la noi, ca eram singura acasa si ea l-a vazut. Nu era mare, dar oricum. A venit cu un spray l-a zapacit dupa care l-a maturat si l-a aruncat la gunoi….. Viespile sint cele mai pacatoase. In copacul prabusit la noi pe casa era un cuib. Azi a venit cineva sa se uite la ce poate face cu copacul si cind a plecat mi-a spus ca l-a ciupit ceva si mi-a aratat si locul unde I s-a intimplat. Mi-a zis si ce l-a ciupit, dar vorbind in spaniola nu am inteles foarte bine ce. I-am zis ca nu ma duc acolo, si ca-I multumesc ca mi-a spus!

Invazia crabilor este cea mai spectaculoasa. Sint si frumosi si misuna peste tot. N-am nimic cu ei, atita timp cit nu misuna in casa…….

Stau si ma intreb ce anume o  sa mai descopar in timpul acestul sezon verdeJ

Casa in care locuiesc e intr-o padure si sint citeva delusoare mici pina acasa. Pina azi nu am reusit sa urc toate dealurile cu bicicleta, dar azi…….. victorie. Cel mai greu mi se parea cel din padure, care este numai la citva metri de casa, si pe care azi l-am invinsJ

Inca mai am probleme cu opritul si inca mai am vinatai pe picioare, pentru ca ma lovesc, dar oricum fac progrese vizibileJ

Vizavi de unica banca ( am vazut ca urmeaza sa se mai deschida o sucursala a unei alte banci, deci vor fi 2, wow) este un mallJ Ei bine da, civilizatia a venit in mijlocul naturiiJ sint 4-5 magazine, iar restul ( pina la 7) agentii imobiliareJ E un coafor si o baie absolute minunat!!! Curata, ingrijita cu aer conditionat, o minuneJ Cind iesi de acolo, mirosul samponului, balsamului, al civilizatiei, cu alte cuvinte, iti gidila in mod placut ( cel putin, pentru mine a fost foarte placut) mirosul. M-am uitat cu jind inauntru, am oftat si am plecat mai departe. M-am uitat la mine, cu picioarele pline nisip, ulei de la bicicleta, cu parul in toate directiile….O minune……. Asta e, mi-a trebuie viata in mijlocul naturii, asta am din plinJ

Azi fiind 1 mai si mai ales fiind intr-o tara care celebreaza aceasta sarbatoare a muncii prin repaos, nu am fost la scoala. A fost foarte fain. Toti au plecat de acasa si am petrecut si eu o dimineata linistita, pe terasa citind, incercind sa tin crabii afara din casa……Indeletniciri de acest fel intr-o frumoasa  zi de 1 Mai.

 

 

 

~ by bobo33alina on May 2, 2008.